loader

Revenim în curând!

Pagină în construcție. Accesează ON AIR pentru a vedea programul ONE TV.

Foto

Reacția Comisiei Europene după criticile PSD cu privire la MCV

După o zi în care Guvernul de la Bucureşti s-a întrecut în acuzaţii şi denigrări la adresa Comisiei Europene, Bruxellesul reacţionează în exclusivitate la Digi24.

„Nu avem o agendă politică. Facem ce ni s-a încredinţat să facem la momentul aderării României la UE. Comisia nu ţine cont de tabere politice. Încercăm mereu să prezentăm analize cât se poate de obiective şi de echilibrate asupra situaţiilor din cele două state membre. Evaluările pe care le-am făcut în rapoartele noastre au fost susţinute mereu de statele membre la nivelul Consiliului UE. Puteţi să vă uitaţi şi la analizele GRECO sau ale Comisiei de la Veneţia - toate arată aceleaşi lucruri. După cum a spus ieri şi prim-vicepreşedintele Timmermans, MCV ajută, nu pedepseşte. Scopul este, desigur, să se facă progrese în vederea încheierii MCV. Comisia va face o nouă evaluare a progreselor în acest mandat.”

reprezentanții Comisiei

Acest răspuns vine după reacțiile urâte din partea politicienilor Puterii. Un cor de acuzații că instituțiile europene ne încalcă suveranitatea și ne spun cum să legiferăm. În ceea ce privește suveranitatea, ea nu poate fi deținută de un om sau o grupare, spune clar Constituția.

leave a reply

more headlines in our related posts

latest # news